Reforma legislației insolvenței: necesitatea unei abordări holistice
Discuțiile recente privind modificarea legislației insolvenței, stimulate de angajamentele europene ale României și de imperativul reducerii pierderilor bugetare, subliniază o necesitate stringentă de reformă. Este esențial ca această inițiativă să fie elaborată cu o viziune strategică, având ca scop asigurarea unui echilibru economic și crearea unui cadru eficient de colaborare între toți actorii implicați: creditori, debitori, instanțe, instituții și profesioniști.
Ieșirea din circuitul economic a companiilor insolvente reprezintă o condiție sine qua non a unui sistem economic eficient. Companiilor trebuie să li se creeze condiții optime de ieșire din circuitul economic, astfel încât ecosistemul să poată realoca resursele unor inițiative viabile.
Deschiderea procedurii insolvenței este o obligație legală și o soluție reglementată, esențială pentru redresarea și consolidarea stabilității mediului economic
Neplata datoriilor, deși o situație nedorită, are la bază, de principiu, cauze economice complexe. Legea nr. 85/2014 subliniază responsabilitatea debitorului de a acționa proactiv: este imperativ ca acesta să solicite deschiderea procedurii de insolvență în termen de maximum 6 luni de la data la care a constatat că se află în stare de insolvență.
Respectarea acestui termen este crucială, deoarece nerespectarea sa poate atrage răspunderea personală a administratorilor și poate conduce la calificarea faptei ca bancrută simplă, cu consecințe juridice semnificative pentru debitor și organele sale de conducere.
Recuperarea creanțelor fiscale transcend cadrului insolvenței
În dezbaterea actuală, se observă o tendință de a atribui insolvenței rolul de cauză principală a pierderilor bugetare. O astfel de interpretare necesită clarificare, deoarece insolvența, în esența sa, nu generează pierderi, ci mai degrabă le gestionează și le evidențiază pe cele deja existente, rezultate din dificultățile economice preexistente ale debitorului.
Eficacitatea procesului de recuperare a creanțelor, inclusiv a celor de natură fiscală, nu depinde exclusiv de prevederile legislației insolvenței. Deși Legea nr. 85/2014 oferă un cadru procedural esențial pentru gestionarea colectivă a pasivului, succesul în valorificarea creanțelor este influențat de o multitudine de factori ce transcend acest domeniu specific.
Câteva exemple cunoscute privesc:
Ineficiența sau durata excesivă a procedurilor de executare silită: Chiar și în afara contextului insolvenței, sistemele de executare silită pot fi greoaie, consumatoare de timp și resurse, diminuând semnificativ șansele de recuperare rapidă și integrală a sumelor datorate.
Dificultăți în identificarea și valorificarea activelor debitorilor: Lipsa de transparență a patrimoniului debitorului, ascunderea bunurilor sau complexitatea structurilor corporative pot îngreuna identificarea și, ulterior, valorificarea eficientă a activelor necesare pentru acoperirea creanțelor.
Insuficiența sau absența garanțiilor constituite: O mare parte a creanțelor, în special cele chirografare, nu beneficiază de garanții reale sau personale. În lipsa acestora, recuperarea devine dependentă de disponibilitatea activelor libere ale debitorului, care adesea sunt insuficiente pentru a acoperi toate datoriile.
Fluctuațiile contextului economic general: Factorii macroeconomici, precum recesiunile, inflația, variațiile ratelor de dobândă sau crizele sectoriale, pot afecta capacitatea debitorilor de a-și onora obligațiile, indiferent de cadrul legal al insolvenței. Un mediu economic instabil poate eroda valoarea activelor și poate reduce interesul investitorilor pentru preluarea sau finanțarea afacerilor în dificultate.
Calitatea managementului și a guvernanței corporative: Deciziile manageriale defectuoase, lipsa de profesionalism sau actele ilicite pot contribui la deteriorarea situației financiare a debitorului, făcând recuperarea creanțelor mult mai dificilă, chiar și în prezența unei legislații solide.
Astfel, o abordare holistică a recuperării creanțelor impune analiza și intervenția asupra tuturor acestor dimensiuni, dincolo de simpla aplicare a normelor de insolvență, pentru a asigura o redresare autentică a circuitului economic.
În cadrul procedurii insolvenței, Legea nr. 85/2014 urmărește, printre altele, asigurarea unui tratament egal al creditorilor de același rang. Cu toate acestea, o analiză aprofundată a reglementărilor și a practicii relevă o poziție distinctă, adesea favorizată, a creanțelor bugetare comparativ cu cele chirografare, chiar dacă, în esență, și statul (prin instituțiile sale fiscale) este un "partener" în mediul economic.
Nuanțarea recuperării creanțelor bugetare în insolvență relevă o tensiune între principiul egalității creditorilor și interesul public de a proteja veniturile statului. Deși Legea nr. 85/2014 conferă avantaje clare creanțelor bugetare, este important ca aceste reglementări să fie echilibrate, astfel încât să nu descurajeze activitatea economică și să nu erodeze încrederea în sistemul de creditare privat. O soluție optimă ar trebui să maximizeze recuperarea pentru toți creditorii, recunoscând în același timp rolul fundamental al statului, dar fără a impune sarcini disproporționate asupra celorlalți participanți la circuitul economic.
Această situație trebuie privită în contextul mai larg al funcționării unei economii de piață.
Este un principiu fundamental că, într-o economie dinamică, există un ciclu natural de viață al companiilor, iar un anumit număr de falimente este nu doar inevitabil, ci și necesar pentru sănătatea pieței. Falimentul, în esența sa, este un mecanism de realocare a resurselor (capital, forță de muncă, active) de la entități ineficiente către cele viabile, contribuind astfel la creșterea competitivității generale.
În acest context, este normal ca numărul societăților care accesează procedura reorganizării să fie, de regulă, mai mic decât cel al celor care intră în faliment. Reorganizarea este o soluție destinată companiilor care, în ciuda dificultăților temporare, demonstrează un potențial real de redresare și viabilitate pe termen lung. Această situație este specifică și normală cadrelor de insolvență din majoritatea jurisdicțiilor mature, unde se urmărește o filtrare eficientă între companiile care merită o a doua șansă și cele care ar trebui să iasă de pe piață.
Cu toate acestea, tendința de a iniția procedurile de insolvență prea târziu în România rămâne o problemă, deoarece:
Reduce șansele de reorganizare viabilă: Când o companie ajunge într-un stadiu avansat de deteriorare financiară, chiar și cele mai bine intenționate planuri de reorganizare devin ineficiente, transformându-se în erori de Tip I (salvarea unei companii non-viabile), care generează costuri suplimentare pentru creditori și pentru economie.
Diminuează recuperările pentru creditori: Activele sunt adesea depreciate, iar costurile procedurale se acumulează, lăsând puțin de distribuit creditorilor.
Blochează resurse: Menținerea artificială în viață a unor companii neviabile, prin tergiversarea intrării în insolvență, blochează resurse care ar putea fi realocate mai eficient.
Amplifică stigmatizarea: Amânarea excesivă a insolvenței, adesea din cauza stigmatizării asociate, agravează situația și perpetuează o percepție negativă, descurajând accesarea timpurie a mecanismelor de prevenire.
Această realitate subliniază necesitatea unei schimbări de mentalitate și a promovării instrumentelor de prevenire a insolvenței, precum concordatul preventiv, alături de dezvoltarea unor sisteme de avertizare timpurie robuste. Scopul este ca insolvența să devină un instrument eficient de asanare a mediului economic, facilitând atât redresarea companiilor viabile, cât și ieșirea ordonată a celor neviabile, în beneficiul întregii economii.
Practicienii în insolvență sunt piloni esențiali ai acestei reforme. Rolul acestora depășește simpla aplicare a legii; el implică o analiză profundă și obiectivă a capacității reale a companiilor de a se reorganiza. Este crucial să distingem cu acuratețe între companiile viabile, care merită o a doua șansă, și cele non-viabile, a căror lichidare ordonată este benefică pentru economie. Prin aplicarea unor instrumente de evaluare riguroase, putem diminua semnificativ costurile asociate erorilor de filtrare – atât cele de Tip I (salvarea artificială a unor afaceri fără viitor), cât și cele de Tip II (lichidarea prematură a unor entități cu potențial). O astfel de abordare, bazată pe rigoare economică și pe o înțelegere profundă a realităților de business, va contribui decisiv la eficientizarea procedurilor de insolvență, la maximizarea recuperărilor pentru creditori și la asigurarea unui mediu economic mai sănătos și mai competitiv.
Având în vedere complexitatea și interdependența factorilor care influențează eficacitatea procedurilor de recuperare a creanțelor și de redresare economică, reforma legislației insolvenței impune o abordare holistică și integrată. O simplă modificare izolată a Legii nr. 85/2014, fără a o corela cu alte acte normative esențiale, nu va fi suficientă pentru a rezolva problemele structurale persistente și pentru a maximiza beneficiile sistemului de insolvență.
Dr. ec. Cristina Stroie, Președinte U.N.P.I.R. Constanța
Alăturat, puteți lectura, apelul organismului profesional UNPIR la colaborare pentru o reformă echilibrată ... https://www.unpir.ro/niculae-balan-presedinte-unpir-scopul-insolventei-este-sa-ofere-solutii-nu-bariere-la-asanarea
